Formularele de generare de clienți potențiali le oferă acestora posibilitatea de a se interesa de oferta ta, iar ție îți oferă posibilitatea de a obține date de contact pentru a păstra legătura cu ei.

Când clienții potențiali văd reclama ta pe Facebook, ei se pot abona pentru a cere mai multe informații despre afacerea ta, cum ar fi oferte de preț, newslettere, testare de servicii și multe altele.

La accesarea anunțului, clienții văd un formular care este deja completat cu informațiile din platforma Facebook: numele, numărul de telefon sau adresa de mail. Acest formular este ușor de completat de pe dispozitivele mobile, ceea ce îi face pe clienți să ajungă la tine cu ușurință.


Cum optimizăm rata de conversie a Magazinelor Online? La Summit-ul GPeC 2018 s-a discutat despre tendințele în UI/UX, standardizarea GDPR în online-ul românesc sau gestiunea comenzilor, dar tot conversia rămâne cea mai mare provocare a anului în eCommerce. Am bifat ”prezent” cu întreaga echipă de Marketing Online și am învățat atât de multe, încât nu ne putem abține de la a le împărtăși cu tine!

Dar înainte de a ”intra în pâine”, să vizităm brutăria. În România, eCommerce-ul lui 2018 a crescut cu aproape o treime față de anul trecut, mai ales pentru retailer-ii de fashion și auto. Cele peste 5000 de eMagazine mioritice înțeleg că românii se pricep din ce în ce mai bine la Online și încep să inoveze, să transforme procese și să comunice cât mai eficient cu deținătorii cardurilor aducătoare de profit.


Cel mai fierbinte subiect al anului 2018 în Online-ul european: GDPR. Și e căldură mare, monșer! Investești în ceva ce nu-ți aduce profit, ba chiar ai senzația că îți va alunga clienții și îți va sărăci business-ul. Hai să vedem împreună, cum eviți catastrofa și bașca!, o și transformi în avantaj! Cu tot stresul ăsta, când ai urmărit ultima oară un meci de tenis?


 

1. Audierea propriilor date personale prin răspunderea la următoarele întrebări:

  • Ce fel de date cu caracter personal culege site-ul?
  • Unde se stochează toate aceste informații?
  • Pentru ce se folosesc datele?
  • Cine are acces la aceste date?

2. Informează-ți audiența

Creează sau updatează o pagină / secțiune declarația de confidențialitate în care explici ce fel de date personale colectezi și pentru ce sunt folosite, scurt, ușor de citit și înțeles. Încearcă să nu dai copy-paste la o variantă deja existentă, adaptează un text la business-ul tău și la informația pe care o deții.

3. Obține un acord (opt-in) necondiționat de alți termeni și condiții

Consimțământul care se cere pentru datele cu caracter personal ar trebui să fie prevăzut separat de acceptarea termenilor și condițiilor generale. Astfel, cererea de activare a consimțământului prealabil explicit trebuie separată și confirmată independent.

4. Acord (opt-in) granular

Utilizatorii ar trebui să poată să ofere consimțământul separat pentru prelucrare de date și separat pentru alte scopuri. Opțional, pentru fiecare tip de procesare se poate întreba permisiune pentru:

  • mesaj
  • email
  • telefon
  • cnp

Este esențial ca fiecare utilizator în parte să poată realiza ușor aprobarea consimțământului.

5. Permisiunea de retragere sau opt-out

Este esențial ca fiecare utilizator în parte să poată realiza ușor eliminarea consimțământului. În ceea ce privește experiența utilizatorului asta înseamnă că opt-out ar putea să consiste în retragerea selectivă a consimțământului către fluxuri specifice, ex: eliminare de la abonamentul newsletter, ștergere cont de client, etc. Să se ofere sau să se comunice posibilitatea utilizatorului de a cere ca informațiile sale personale să fie șterse.

6. Declarația de confidențialitate, termeni și condiții concise, transparente și ușor de accesat

Termenii și condițiile fiecărui site în parte ar trebui să conțină ca referință terminologia GDPR. În particular, modul în care informațiile ajung în posesia site-ului, la ce sunt folosite, cât timp aceste informații vor fi păstrare trebuie să fie transparente fiecărui vizitator în parte în declarația de confidențialitate. Cât de mult se vor păstra informațiile pe site (dacă se stochează) și în alte baze de date dacă este cazul, trebuie să se facă cunoscute.

7. Procesarea terței părți

Un proprietar de site / antreprenor online își poate da acordul pentru folosirea datelor personale ale clienților, dacă colectarea datelor se face direct de către o a treia parte, acordul se dă de către aceasta, indiferent că este agenție sau altceva, în contextul detalierii scopului prelucrării. De menționat este că agențiile fiind doar împuternicite să folosească datele site-ului (clientului), nu sunt răspunzătoare în fața legii GDPR, cel care răspunde de folosirea acestor date este proprietarul site-ului.


În Magazinul tău Online se întâmplă multe, zi de zi. Ești extaziat atunci când crește numărul comenzilor, dar durerea aproape că e fizică atunci când vezi mulțimea de coșuri abandonate: parcă cineva le-ar fi împrăștiat în mijlocul sufrageriei. Sunt vânzări pe care le-ai pierdut pe ultimii metri, nu prea știi din ce motiv, dar ți-e clar că nu-i de bine. Cum schimbi asta?

În România, o rată de conversie online fericită ajunge astăzi la 3%, pe când magazinul fizic convinge de 10 ori mai mulți clienți. Asta pentru că în mall, clientul poate vedea și atinge acei teniși sau ochelari pe care îi urmărește de câteva luni și se va despărți mai greu de ei dacă este indecis. Iar dacă lipsa de informații îl împiedică să cumpere, le va obține de la echipa din magazin.

În timpul petrecut de client în Magazinul tău Online, poți evita abandonul coșului cu ajutorul instrumentelor ca chat-ul, care poate crește de 3,5 ori șansele vânzării datorită interacțiunii cu un cunoscător; sau share-ul prin WhatsApp: va putea reține produsul cu variațiile preferate, chiar și după ce a părăsit Magazinul. Dar oare îl va cumpăra apoi?

Vânzările câștigate sunt cele mai analizate, în detrimentul celor pierdute: te străduiești constant să le oferi clienților cea mai bună experiență de cumpărare, dar te întrebi mai rar dacă și cum poți salva o comandă abandonată. Doar 14% dintre retailerii online participanți la un studiu Genesys din 2017 au transmis clientului prin e-mail produsele vizualizate în următoarele 24 de ore de la vizită, iar 74% nu au inițiat o comunicare către clienții care au abandonat un coș mediu de 850 lei în săptămâna ce a urmat. Vei rămâne în mintea clientului chiar și după vizită, dacă interacțiunea voastră nu ia sfârșit tot atunci. De-a lungul anului 2017, un Magazin Online dezvoltat și administrat de noi a recuperat 10,7% dintre coșurile virtuale amintite vizitatorului. Deci se poate! Iar șansele cresc și mai mult dacă oferi un bonus de „Welcome back”: un voucher, un produs gratuit, transport gratuit… Imaginează-ți puterea acestui instrument, știind că în România, 11 din 19,5 milioane de locuitori au acces la Internet, iar 1 milion sunt cumpărători online.

Experiența este mai importantă decât tranzacția în sine. Să ne imaginăm acel coș de 850 lei ca fiind o decizie complexă a clientului nostru: model, mărime, culoare. Acea decizie era deja luată, însă din X motive, a fost abandonată. Desigur, îi poți aminti de coșul cu produsul ales prin e-mail, iar dacă activezi și o campanie de remarketing, produsul îl va invita înapoi în Magazin în zilele ce urmează. Se va bucura să interacționeze din nou cu brandul tău, iar brandul tău se va bucura de viitoarele vizite.

Coșul tău este de multe ori la un pas să-și găsească cumpărătorul mult visat, iar Magazinul tău Online are la dispoziție toate instrumentele pentru a face performanță. Ajută-le, nu le lăsa să se înece la mal; vei vedea rezultatele acțiunilor tale în următoarele rapoarte de vânzări.


Ești antreprenor. În România. În 2018. Ești administrator, acționar, asociat, manager, vânzător, networker, comunicator, ambasador al propriului brand.

Mai poți? Sau, mai bine zis: le poți face pe toate, și bine? Este ”bine” suficient pentru afacerea ta?

42% dintre respondenții unei cercetări realizate de Ernst&Young despre outsourcing-ul european declară că reducerea costurilor operaționale se află în top trei motive pentru care aleg să externalizeze unele servicii din cadrul companiei.

Însă reducerea costurilor nu este singurul avantaj al externalizării. Ne putem imagina foarte ușor cât de mult se simplifică lucrurile atunci când nu mai ai de gestionat proiecte care nu țin neapărat de specializarea ta.

De exemplu, dacă ai un business în domeniul medical, conceperea unei campanii de comunicare nu este punctul tău forte. Atunci ai două opțiuni: angajezi un specialist sau apelezi la o agenție. Sigur, la prima vedere pare mai eficient să-ți gestioneze campaniile o singură persoană, parte din echipa ta. Începi procesul de recrutare, dar cum evaluezi candidatura unui specialist în comunicare, dacă tu ai studii medicale? Apelezi la o agenție de recrutare, așa-i? Apoi, ești sigur că noul tău specialist în comunicare va avea suficient volum de lucru în fiecare zi pentru a justifica o angajare cu normă întreagă? Prin acest proces analitic trec mulți antreprenori atunci când vine vorba despre o nevoie de resursă umană și servicii prestate. De cele mai multe ori, ajung la concluzia că este și mai ieftin, dar și mai eficient să externalizeze serviciul respectiv către o echipă de specialiști, decât să angajeze unul.

Și cum bine știm cu toții, mai multe creiere laolaltă vor avea un randament mai bun decât unul singur pentru a se confrunta cu provocările unui business. Ai auzit de teoria triplei restricții? Imaginează-ți un triunghi, iar laturile lui sunt ceea ce-ți dorești de la un proiect: costuri reduse, timp optim de execuție și performanță înaltă. Specialiștii spun că întotdeauna va exista un compromis care va rezulta în atingerea a doar două dintre aceste aspecte: dacă execuți rapid și ieftin, nu vei obține calitate; dacă produci rapid și calitativ, te va costa considerabil; dacă atingi performanța dorită cu costuri reduse, va dura mai mult decât de obicei.

Vestea bună este că, atunci când apelezi la o agenție, aceasta poate completa triunghiul sau poate acoperi cel puțin 2,5 dintre laturi. Cum așa? În primul rând, colaborarea cu o agenție te va costa considerabil mai puțin decât un salariu pe termen mediu-lung. În al doilea rând, într-o agenție profesionistă există întotdeauna un manager de proiect care se asigură că totul merge conform planului și că proiectul va fi livrat la timp. Iar în ceea ce privește performanța, îți vom dezvălui un secret: într-o agenție de profil, vei găsi cei mai buni specialiști, pentru că ei sunt întotdeauna la curent cu tot ce-i nou și inovator în domeniul lor și depășesc provocări la care nici nu te gândești, prin cercetare și perfecționare continuă. Dacă gândim ca paralelă exemplul specialistului în comunicare al unei companii de transporturi, să zicem, el va ști să se conecteze cel mai bine cu un public format din transportatori. În schimb, specialistul din agenție va ști să comunice către o audiență variată, pentru că expertiza sa va fi comunicarea în sine, nu o industrie anume.

Fii antreprenor! În România! În 2018! Fii administrator, acționar, asociat, manager, vânzător, networker, comunicator, ambasador al propriului brand! Dar fă toate acestea în mod smart: înconjoară-te de oameni care te completează acolo unde nu stăpânești subiectul, apelează la servicii de specialitate acolo unde nu ești expert și, mai ales, fii constant informat despre piața de servicii din jurul tău și cum te poate ajuta să-ți ușurezi viața de antreprenor! În România, în 2018.

Iar dacă ai nevoie de Online, noi îl facem să lucreze pentru tine. Scrie-ne, îți răspundem azi!

Pe curând!


Google a forțat introducerea conexiunilor securizate în ultimii doi ani, iar 2017 pare să fie anul când site-urile noi vor folosi HTTPS și SSL. Site-urile realizate anterior acestui moment vor fi obligate să se conformeze, instalându-și un certificat SSL, astfel încât să nu fie penalizate în ierarhia organică Google sau, mai neplăcut, browsere web importante precum Mozilla Firefox sau Google Chrome să nu vă întâmpine vizitatorii cu un mesaj de avertizare al cărei obiect îl face conexiunea nesecurizată. Asta ar aduce cu sine o rată de abandon ridicată, mai puțini vizitatori care interacționează cu site-ul nostru (completând un formular de cerere de ofertă, de exemplu) și, iarăși, o declasare în Google.

Pentru site-urile găzduite de Emiral Media și cărora le asigurăm mentenanța, am demarat acțiunea de instalare a certificatelor SSL de la Let’s Encrypt, complet GRATUIT.

 

VEZI PACHETELE DE ADMINISTRARE SI SECURIZARE

 

 

Ce înseamnă HTTPS?

HTTPS este acronimul pentru Hypertext Transfer Protocol Secure și reprezintă un protocol sigur de comunicare într-o rețea locală sau globală cum tinde să devină ecosistemul World Wide Web. Comunicarea printr-o conexiune HTTPS este criptată atât la nivelul clientului, dar și la nivelul serverului astfel încât răuvoitorii n-au cum să intercepteze informațiile trimise către server și noi avem garanția că datele site-ului accesat nu sunt falsificate.

 

Și ce înseamnă SSL?

SSL reprezintă acronimul pentru Secure Socket Layer și este interșanjabil cu TLS (Transport Layer Security). Ambele sunt protocoale de criptare a conexiunii în rețea.

Dacă un site dorește să cripteze conexiunea între client și server, soluția o reprezintă achiziția unui certificat SSL care conține o cheie de criptate ce va fi plasată pe server.

 

Ce urmărește Google?

Google susține energic trecerea cât mai rapid la conexiuni securizate (HTTPS) din 3 motive:

  1. Autentificarea;
  2. Integritatea datelor;
  3. Criptarea.

 

Autentificarea rezolvă problema veridicității site-ului, în condițiile în care apar zilnic clone ale site-urilor populare cu scopul de a deturna traficul legitim sau, mai grav, de a planta malware pe calculatoarele utilizatorilor neatenți. Trebuie să fim vigilenți, căutând din priviri pictograma cu lăcățelul verde înainte de completa orice fel de informații sensibile, apoi să verificăm certificatul SSL pentru a ne asigura că el corespunde site-ului pe care ne aflăm!

Integritatea datelor ne garantează că ceea ce accesăm pe site sau ceea ce ne-a transmis site-ul nu a fost alterat de persoane răuvoitoare, altfel un formular (precum pop-up, completat pe site), ar putea fi redirecționat spre o altă persoană decât administratorul legitim al site-ului.

Criptarea vizează securitatea datelor transmise de la client spre server (și invers), astfel încât o terță parte să nu le poată citi. Criptarea a devenit critică în cazul site-urilor de e-commerce, un punct obligatoriu de bifat pentru magazinele online case se bazează pe formularele completate de utilizatori.

 

Ce tipuri de certificate SSL există și cât costă?

Din punct de vedere tehnic, avem trei tipuri de certificate SSL:

  1. Single Domain (un singur domeniu);
  2. Multi Domain (până în 99 domenii și subdomenii);
  3. Certificat tip wildcard (pentru toate subdomeniile domeniului respectiv);

 

Cele mai folosite sunt certificatele SSL pentru un singur domeniu, numite și certificate DV (Domain Validated). Verificarea se face folosind doar numele domeniului și adresa de e-mail a deținătorului.

Varianta extinsă (certificat SSL EV) implică verificarea organizației care solicită certificatul, fiind necesară completarea unui formular tip, iar numele organizației apare în bara browserului (alături de pictograma cu lăcățelul verde).

 

Costurilor certificatelor SSL DV a fost întotdeauna substanțial mai mic decât în cazul versiunii extinse (SSL EV), aproximativ 10 euro/an față de 200 euro/an, dar grație inițiativei Let’s Encrypt (susținuți, printre alții de Google Facebook, Mozilla sau Automatic – compania aflată în avanpostul dezvoltării WordPress-ului), aveți posibilitatea de e beneficia de un CERTIFICAT SSL DV GRATUIT.

 

Este vital să fim cu toții pregătiți în 2017 pentru a face trecerea spre un internet mai sigur. Noi suntem aici pentru a vă susține. https://www.emiral.ro/


1. Site Mobile First

Dacă înainte ne puneam problema cum să facem un site responsive,  în 2017 plecăm cu site-ul făcut special pentru mobil care se adaptează pe orice rezoluție. Asta deoarece cam 35-40 % din comenzile online din 2016 au fost facute de pe telefonul mobil.

2. Ușor de navigat

Cumpărătorii online au la dispoziție câteva minute ca să achiziționeze un produs. De aceea, magazinul online trebuie să conțină categorii de produse, filtre, recenzii și întrebări frecvente care să ajute utilizatorul să ia mai rapid decizia de a cumpăra.

3. Imagini de calitate

Cumpărătorii doresc să vadă cât mai multe poze cu produsul, din diferite unghiuri. Asta deoarece imaginile vând, nu textul. Trebuie să le oferim utilizatorilor imagini de calitate care se încarcă într-un timp scurt.

4. Recenzii reale

92 % dintre cumpărătorii online citesc recenziile atunci când analizează un produs. Nici recenziile negative nu sunt neapărat rele. Ele atestă că recenziile sunt adevărate și necenzurate.

5. Oferte speciale

Oferă-le clienților promoții pentru a-i determina să cumpere mai mult și să petreacă mai mult timp pe site. O pagină specială de oferte ar putea să îmbunătățească nu doar vânzările ci și rezultatele SEO (de ex.: ai un magazin de piese auto, cu o pagină dedicată pentru oferte, și cineva caută “oferte piese auto”)

6. Produse relaționate

După cum zicea și Steve Jobs, “De multe ori, oamenii nu ştiu ce vor până nu le arăţi produsul”. Un simplu text de tipul “Ar putea să te mai intereseze și” provoacă în mintea cumpărătorului curiozitate și entuziasm.

7. Securitatea site-ului

Certificatul SSL stabilește o relație de încredere între proprietarul magazinului online și cumpărător. Consumatorii verifică dacă site-ul are https și un lacăt verde înainte de numele domeniului.

8. Politica de retur

Politica de retur o caracteristică esențială a oricărui magazin online. Conform unui studiu din 2016, 30% din produsele comandate online sunt returnate, 92% din clienți vor cumpăra iar dacă procesul de retur este ușor, 67% din cumpărători verifică pagina de retur înainte de a face o comandă.

 

VEZI PORTOFOLIUL DE MAGAZINE ONLINE

 


site-ul-nu-mi-aduce-pacienti-noi-administrare-site

site-ul-nu-mi-aduce-pacienti-noi-administrare-site

Întâlnesc deseori clienți care vor să mai taie din super-puterile unui site web sau ale unei campanii de marketing digital pentru a reduce cât mai mult investiția. Fără a înțelege cât de important este să definim obiectivul, să identificăm cauzele reale ale disfuncțiilor sau să planificăm fiecare pas pentru rezolvarea problemei, acești manageri sau antreprenori cer cu zâmbetul pe buze un site ieftin sau o campanie de promovare cu un buget de 500 de lei.

Dar un site ieftin este la fel de util precum un scaun cu două picioare lipsă. Pe de altă parte, un site performant, integrat într-o campanie SMART muncește pentru tine; adică îți recuperează investiția 100% și îți crește profitul clinicii suficient cât să muncești cu drag.

Cu toate astea, întâlnesc și mulți manageri care preferă să plătească pentru un site inutil, în loc să investească într-un mecanism eficient de conversie.

Iată câteva servicii de Marketing indispensabile atunci când vrei ca online-ul să lucreze pentru clinica ta și să-ți aducă mai mulți pacienți noi:

  1. Consultanța în marketing

site-ul-nu-mi-aduce-pacienti-noi-consultanta-marketing

Consultanța în marketing este recomandată de fiecare dată când: clinica ta se află într-un impas, ai nevoie de o prezentare online profesională sau vrei să schimbi strategia.

Ea pornește de la înțelegerea afacerii, definirea obiectivelor și identificarea celor mai potrivite soluții; continuă cu realizarea unor planuri de acțiune care să-ți ducă afacerea în punctul dorit și se termină cu un set de recomandări pentru creșterea continuă a performanțelor businessului.

Există cazuri în care managerii descoperă că se află pe un drum greșit după 5-6 luni de investiții. Asta se întâmplă atunci când nu acorzi atenția necesară viitorului clinicii tale. Așadar, dacă vrei să te asiguri că îți concentrezi eforturile de marketing pe lucrurile cu adevărat importante și că vei obține rezultatele dorite la final, consultă-te cu un specialist în Marketing încă de la început!

  1. Securizarea site-ului

site-ul-nu-mi-aduce-pacienti-noi-securizare-site

De ce ți-ar „ataca” cineva site-ul? Poate sună ireal, dar de multe ori site-urile nu sunt atacate pentru furtul datelor sau ștergerea site-ului, ci pentru utilizarea serverului în scopuri ilegale sau pentru trimiterea de spam. În plus, datele aparent inofensive sunt armele pe care hackerii le folosesc pentru inserarea de link-uri (black hat SEO), pentru a afla cine suntem și a descoperi ce parole avem la conturile importante. Da, poate fi vorba și de contul bancar. Un site securizat, protejat împotriva amenințărilor online te scapă de multe bătăi de cap.

  1. Optimizarea inițială pentru creșterea relevanței

site-ul-nu-mi-aduce-pacienti-noi-optimizare-site

Optimizarea inițială se face imediat după finalizarea site-ului și te ajută să obții un cost redus pe click în campaniile viitoare de promovare Google AdWords.

De asemenea, acest serviciu îți oferă acces la instrumentele Google Analytics, care te ajută pe tine să analizezi performanțele atinse, iar specialistul care administrează site-ul va putea identifica ușor paginile cu interes scăzut din partea vizitatorilor sau problemele tehnice.

  1. Administrarea site-ului

Dacă vrei să crești performanțele afacerii sau să rămâi pe linia de plutire, ai nevoie de un site funcțional 24/7, adaptat celor mai noi browsere web și actualizat (asta înseamnă că site-ul tău va fi la zi cu cele mai noi informații). Astfel, tu îți crești vânzările, iar pacienții au mai multă încredere în brandul tău.

Erorile, conturile de e-mail și link-urile nefuncționale, conținutul vechi… toate acestea alungă vizitatorii de pe site-ul tău. Un site corect administrat este un instrument performant, capabil să genereze profit.

  1. Promovarea

site-ul-nu-mi-aduce-pacienti-noi-promovare

Deși site-ul medical este un instrument de marketing extraordinar care transformă vizitele în programări la medicii clinicii tale, acesta trebuie susținut de campanii de promovare.

Pentru a aduce potențiali pacienți pe un site medical ai nevoie de campanii elaborate de Marketing Digital. Oricât de eficient și corect proiectat ar fi un site, munca lui începe abia după ce vizitatorul a ajuns pe site; iar atragerea de leaduri se face numai cu ajutorul campaniilor de promovare.

  1. Auditarea site-ului pentru îmbunătățirea performanțelor

site-ul-nu-mi-aduce-pacienti-noi-audit

Dacă facem o paralelă între medicină și marketing, acest audit reprezintă o serie de analize profesionale, a căror rezultate ne ajută să stabilim un plan de tratament. În marketing, „planul de tratament” reprezintă identificarea celor mai optime soluții pentru atingerea obiectivului setat și realizarea unui caiet de sarcini cu acțiuni bine definite, și delimitate în timp.

Pachetul de administrare include implementarea modificărilor convenite în caietul de sarcini și raportarea lunară a performanțelor obținute, astfel încât tot ce trebuie să faci este să te bucuri de rezultate.

Concluzii

Un site neadministrat, nesecurizat, care nu este susținut de campanii de promovare sau nu-ți oferă posibilitatea de a monitoriza rezultatele este la fel de inutil precum un scaun cu două picioare lipsă. Un site inteligent este acela care generează profit și îți ajută businessul să evolueze.

Așa că, decât să mergi săptămânal cu site-ul la reparat, mai bine investește în instrumente de marketing SMART încă de la început! Astfel, site-ul îți va trimite pacienți noi în clinică și vei economisi bani simultan.

Vizita la clinică începe din online, numai atunci când investești suficient în instrumentele de marketing potrivite și colaborezi cu specialiști capabili să facă online-ul să lucreze pentru tine!

1 2 3 17