50 de grame de parizer sau prețul per postare

„Cât e halatul? Dar halatul, cât costă, doamnă, halatul?” De o bună perioadă am observat că lucrăm tare

„Cât e halatul? Dar halatul, cât costă, doamnă, halatul?”

De o bună perioadă am observat că lucrăm tare eficient cu cei pe care noi îi numim „clienți de strategie”. Adică cei despre care, atunci când îi calificăm pentru site, magazin online sau marketing de orice soi, ne asigurăm că au claritate pe strategia de business. Mai concret, verificăm dacă putem să pliem obiectivele de comunicare pe ceva ancorat în realitate. Or în caz contrar, acolo unde nu avem strategie, îi ajutăm să și-o construiască.

Ne confruntăm însă adesea cu situațiile în care oamenii refuză din start ideea de strategie și ne cer implementarea unui proiect punctual. Și pentru că noi suntem business, nu instituție de binefacere sau învățământ, nu avem ce face decât să punem online-ul în slujba clientului respectiv. Doar că peste câteva luni, acel client ajunge să ne calce din nou pragul. Cel mai adesea oamenii admit că au nevoie de marketing și că de data aceasta sunt dispuși să înceapă cu strategia. Însă nu puține sunt cazurile în care, cu privirea disperată, voce sugrumată și mâna pe portofel, oamenii ne întreabă: postarea domle, cât costă o postare?

Desigur, e dramatizare. Dar acela este momentul în care înțelegem că într-o piață prea puțin maturizată, în care unele agenții de digital vând postarea la bucată, este dificil pentru client să vadă valoare într-un serviciu atât de ignorat de antreprenorii din România: strategia.

Unde-i problema?

Trăim în România, iar asta ne ocupă mintea, timpul, spațiul de parcare, sala de așteptare la medicul de familie, spital sau ANAF. Când deschizi o afacere îți desenezi un business plan de care te ții într-o mică sau mare măsură. Alergi să mai reduci din taxe și impozite, cauți varianta optimă care să îți aducă profit. Dar aproape niciodată și nimeni nu bugetează acțiunile de marketing. Iar aici apare marea întrebare: într-o lume tot mai tehnologizată, în care afacerile nu există dacă nu au prezență în online, de ce nu te-ai gândi de la început la promovare? Pentru că suntem siguri că scopul afacerii nu este să ruginească pe un site frumos, smart și cu viteză mare de încărcare.

Soluții de comunicare

Ca în aproape orice problemă, comunicarea este soluția. Și începe de la dialogul cu specialistul în a cărui experiență și opinie trebuie să ai încredere. Dacă ești un antreprenor nemulțumit de rezultatele tale în online, dezamăgit de oportunitățile digital-ului, înseamnă că cel mai probabil ai așezat greșit pionii pe tabla de șah. Adică ai plecat la luptă fără strategie, fără să ții cont de concurență, de specificul clienților tăi, de nevoile lor reale și de mesajele la care rezonează aceștia.

Ce e de făcut

Lucrează îndeaproape cu specialistul în marketing online, analizează punctul din care ai plecat, locul în care ești în prezent și faceți o proiecție de viitor. Desigur, acest lucru te poate scoate puțin din zona de confort, însă este vremea să admiți că doar așa vine evoluția.

Ne pasă de tine ca nu doar să crești, ci să o faci sănătos și pe termen lung, motiv pentru care specialiștii Emiral în strategie și comunicare îți sunt la distanță de un email sau telefon.

Lucrăm împreună, ai echipa ta dedicată care te eliberează de stresul necunoscutului și care te ajută să experimentezi predictibilitatea rezultatelor din online.

Dar nu uita, dacă vrei să treci la următorul nivel trebuie să fii gata să construiești o strategie, nu să te repezi să afli cât costă halatul, sau mă rog – postarea.

 

Cu prietenie,

Mircea Săplăcan