Cum poți transforma concurența în avantajul tău?

Am tot povestit până acum despre importanța promovării (prin toate mediile posibile) pentru orice tip de afacere, fie

Am tot povestit până acum despre importanța promovării (prin toate mediile posibile) pentru orice tip de afacere, fie că este la început de drum sau cu state vechi de plată într-un domeniu sau altul.

antreprenor-drum

Dar cât de greu este pentru un antreprenor la început de drum să iasă în fața concurenței? Nu vom spune că este ușor, dar putem declara sus și tare că este mai ușor decât pentru primii înaintași.

Cum așa? Orice companie nouă, în momentul apariției în piață se gândește cât se poate de serios, care sunt acele criterii care o diferențiază de concurență, care îi sunt avantajele. Într-o economie în continuă schimbare, în care adaptabilitatea este atributul cheie, a găsi acel spațiu neocupat încă de nimeni, este o adevărată provocare.

Dar aici intervine avantajul competitiv, de care trebuie profitat cât mai mult! Ce este și ce înseamnă avantajul competitiv? Pe scurt, capacitatea unei companii de a avea performanțe peste cele ale competitorilor săi, luând în calcul scopul final atribuit oricărei activități economice: profitul.

A veni într-un domeniu în care există alte multe firme, cu mulți ani de experiență nu înseamnă că nu vei mai găsi loc. Ba dimpotrivă, am putea spune.

Avantajele sunt de mai multe feluri, totul e să le știi identifica, dar mai ales să le știi utiliza întocmai pentru beneficiul tău.

A avea vechime înseamnă mult. Ești cel pe care îl știu toți, ai o mulțime de experiență acumulată, probabil ești autorul expresiei „ce știu ei, sunt mici, tot la mine vor veni clienții”. Am putea să spunem că nu e chiar așa.

A fi mic, nu e un impediment, ci din contră este cel mai puternic avantaj pe care îl poate avea o companie nou intrată pe piață.

Faptul că poți învăța și trage concluzii din greșelile înaintașilor și astfel poți oferi produse și servicii la costuri mai mici și calitate ridicată, alături de rapiditatea în îndeplinirea task-urilor, dar mai ales capacitatea mult mai mare de adaptabilitate la schimbările pieței, fac din nou-venit un adversar demn de luat în seamă. Concurența nu e o sperietoare.

În concluzie, se potrivește perfect zicala care spune că „buturuga mică răstoarnă carul mare”. Așadar, curaj dragi antreprenori! Noi vă suntem alături cu cele mai eficiente instrumente pentru promovarea online și nu numai.